
Patru dintre cei șapte tineri implicați în accidentul rutier petrecut luni seară la Joseni sunt internați la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Miercurea Ciuc, iar starea lor este stabilă, au anunțat, marți, reprezentanții unității medicale.
Potrivit sursei citate, aceștia se află sub tratament și supraveghere la Compartimentul de Chirurgie Pediatrică.
‘În urma accidentului produs luni seară în localitatea Joseni, patru pacienți minori au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului nostru. Unul dintre pacienți a fost diagnosticat cu fracturi costale multiple și pneumotorax bilateral. Ceilalți trei pacienți au prezentat traumatisme craniene minore și contuzii multiple. Toți cei patru au primit îngrijirile medicale necesare, fiind internați în Compartimentul de Chirurgie Pediatrică pentru tratament și supraveghere. Starea generală a pacienților este stabilă, iar aceștia vor rămâne în spital pentru tratament și observație medicală’, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanții SJU Miercurea Ciuc.
Accidentul s-a produs pe DC 14 din comuna Joseni, după ce un ansamblu de vehicule format dintr-un ATV și o remorcă în care se aflau șapte tineri cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de pod.
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Harghita au precizat că ansamblul era condus de un băiat de 16 ani, care a fost grav rănit și a murit, în ciuda eforturilor de resuscitare făcute de echipajul medical sosit la fața locului.
‘Din cercetările preliminare efectuate de echipa deplasată la fața locului a rezultat că un tânăr de 16 ani, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un ATV și o remorcă, pe drumul comunal DC 14, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, pătrunzând pe sensul opus, după care a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de pod. (…) În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că tânărul nu deținea permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule’, au precizat reprezentanții Poliției.
Pe lângă cei patru minori internați la spitalul din Miercurea Ciuc, alți doi tineri cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani au primit îngrijiri medicale în urma accidentului.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.