
Polițiștii din Odorheiu Secuiesc au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru creșterea siguranței rutiere. În cadrul verificărilor, au fost aplicate 95 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 53.200 de lei.
Acțiunea a avut loc la 1 octombrie, între orele 06:00 și 13:00, și a fost organizată de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Odorheiu-Secuiesc. La activități au participat reprezentanți ai DEER – Filiala Harghita, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
În timpul verificărilor, polițiștii au legitimat peste 260 de persoane și au controlat aproximativ 165 de autovehicule. De asemenea, au efectuat aproximativ 215 testări cu aparatul etilotest. Au fost verificate și opt racordări la rețeaua de energie electrică, fără să fie constatate nereguli.
Dintre cele 95 de sancțiuni contravenționale, 93 au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. O sancțiune a fost aplicată în baza Legii nr. 132/2017, iar alta în baza Legii nr. 61/1991. Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut patru permise de conducere și au retras trei certificate de înmatriculare.
Tot în cadrul acțiunii, au fost puse în aplicare șase mandate de aducere. Persoanele vizate au fost conduse la sediul poliției pentru audieri. Față de una dintre acestea a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Persoana este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Potrivit IPJ Harghita, astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în scopul menținerii unui climat de siguranță publică în județ.