In vizor

Vizită ghidată cu artiștii Nemes András Csaba și Vajna László Károly, la Galeria Casei Județene

Ziua de luni, 28 aprilie, marchează un moment special pentru spațiul artistic din Miercurea Ciuc: ultima întâlnire cu publicul înainte de începerea lucrărilor de renovare la sediul Consiliului Județean Harghita. În centrul atenției – o vizită ghidată deosebită, în compania artiștilor plastici Nemes András Csaba și Vajna László Károly.

Galeria Casei Județene își închide temporar porțile, însă nu înainte de a oferi publicului o experiență intimă și revelatoare. Cei doi artiști, autori ai lucrărilor expuse în cadrul expoziției , vor susține un tur ghidat în care vor vorbi despre geneza creațiilor lor, despre materialele alese și despre ideile care stau la baza demersului artistic.

Evenimentul, organizat de Centrul Cultural Județean Harghita în colaborare cu Consiliul Județean Harghita și Galeria Casei Județene, va avea loc luni, 28 aprilie, de la ora 12:00. Participarea este gratuită, iar organizatorii îndeamnă toți cei interesați de artă contemporană să profite de această ocazie rară.

Lucrările de renovare vor afecta atât Galeria Casei Județene, cât și sala de expoziții de la parter, însă promisiunea este că, la finalul acestora, spațiile vor reveni cu o energie nouă și o deschidere și mai largă către publicul iubitor de cultură.