In vizor

O tânără s-a înecat în Lacul Frumoasa după ce a fugit speriată de un urs și a căzut în apă

Tânăra care s-a înecat, vineri după-amiaza, în lacul de acumulare Frumoasa, s-ar fi speriat de un urs, a fugit și în timpul alergării s-a dezechilibrat și a căzut în apă, de la înălțime, se arată într-o informare transmisă de IPJ Harghita, la solicitarea AGERPRES.

Polițiștii au fost sesizați vineri că trupul unei persoane plutea pe lac. La fața locului a intervenit un echipaj operativ, iar victima fusese deja extrasă din apă. Personalul medical de la Serviciul de Ambulanță Județean Harghita a aplicat manevre de resuscitare, însă fără succes. Decesul a fost declarat la fața locului.

Primele verificări au stabilit că tânăra se afla împreună cu un grup de persoane într-o zonă împădurită de lângă lac. În timpul plimbării,acesta s-ar fi speriat de prezența unui urs și, în timpul fugii, s-a dezechilibrat și a căzut de la înălțime în apă.

Din primele verificări efectuate se pare că tânăra în cauză, în timp ce se afla într-o zonă împădurită din apropierea Lacului, împreună cu un grup de persoane, s-ar fi speriat de prezența unui animal sălbatic, respectiv un urs, și, în alergare, s-a dezechilibrat și a căzut de la înălțime în apă. Se efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii accidentului”, a transmis IPJ Harghita.

 

Exit mobile version