In vizor

O nouă ediție a Olimpiadei Nebunilor la Harghita Băi

Olimpiada Nebunilor revine pe pârtia Csipike din Harghita Băi, duminică, 16 martie, promițând o zi plină de competiții trăsnite și distracție pentru toate vârstele.

Organizatorii evenimentului, Asociația Panoráma 1756 și comunitatea din Harghita Băi, în parteneriat cu Primăria Miercurea-Ciuc, Visit Harghita și Composesoratul Ciceu, pregătesc un program variat și animat. Anul acesta, evenimentul începe mai devreme, încă din ajun, cu un bal stradal organizat sâmbătă, 15 martie, unde DJ Win va întreține atmosfera alături de vin fiert și muzică bună.

Primarul Korodi Attila a declarat că „toate condițiile sunt îndeplinite pentru a încheia sezonul de iarnă într-o atmosferă veselă și memorabilă”. Edilul a apreciat implicarea composesoratului local, datorită căruia pârtiile se află într-o stare foarte bună.

Detalii suplimentare despre programul evenimentului au fost prezentate de Szép Zoltán, reprezentant al echipei de organizare. Duminică, 16 martie, evenimentul începe oficial la ora 10:30 cu sosirea simbolică a flăcării olimpice, urmată de ineditele probe de schi în bikini și schi retro. La ora 12:00, participanții vor lua parte la punctul culminant al zilei – coborârea cu vehiculele trăsnite. Programul continuă cu un spectacol de stand-up comedy susținut de renumitul comediant Orosz György, începând cu ora 13:00. De la ora 14:00, participanții curajoși vor concura într-o probă amuzantă, în care își vor căra soțiile sau prietenele pe un traseu special amenajat. Ziua se va încheia cu un concert susținut de Mano & Gregor și ceremonia festivă de premiere, unde premiile totale vor fi de aproximativ 10.000 de lei.

Până acum, patru echipe s-au înscris deja în competiție, însă organizatorii estimează că majoritatea concurenților vor alege să se înscrie direct în ziua evenimentului.

Pentru a facilita accesul spre pârtie, organizatorii recomandă folosirea SkiBus-ului special pus la dispoziție, care va pleca din autogara Miercurea-Ciuc spre Harghita Băi la orele 7:20, 9:00, 11:30, 13:30, 15:30 și 17:30. Cei care preferă să vină cu mașinile personale vor beneficia de sprijinul poliției locale și județene pentru un acces sigur și fluent în stațiune.