In vizor

Instituția Prefectului avertizează asupra riscului de incendii de vegetație

Instituția Prefectului Harghita reamintește cetățenilor măsurile obligatorii pentru arderea controlată a vegetației uscate:

  • Arderea să fie efectuată exclusiv în absența vântului.
  • Suprafețele destinate arderii să nu depășească 10 hectare și să fie delimitate prin fâșii arate.
  • Zona de ardere să fie izolată corespunzător față de drumuri, clădiri, culturi agricole și păduri.
  • Arderea să se realizeze exclusiv pe timp de zi.
  • Asigurarea permanentă a supravegherii și a mijloacelor necesare pentru stingerea incendiilor.
  • Pentru suprafețe mai mari de 5 hectare, dotarea cu echipamente suplimentare (pluguri și cisterne cu apă) este obligatorie.

Nerespectarea regulilor menționate mai sus atrage sancțiuni cuprinse între 7.500 și 15.000 lei pentru persoanele fizice și între 50.000 și 100.000 lei pentru persoanele juridice. Instituția Prefectului Județului Harghita face un apel către toți cetățenii să acționeze responsabil și să respecte regulile de prevenire pentru a proteja comunitățile și mediul înconjurător.