
Un incendiu a izbucnit într-o garsonieră situată la parterul unui bloc de locuințe din municipiul Miercurea-Ciuc. La fața locului au intervenit trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Miercurea-Ciuc, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Incendiul a fost lichidat prompt de pompieri, care au reușit să limiteze extinderea flăcărilor la celelalte apartamente din bloc.
În locuința afectată a fost găsită o femeie, în vârstă de aproximativ 55 de ani, căzută în bucătărie. Aceasta prezenta arsuri la nivelul capului, al membrului superior stâng – pe aproximativ 15% din suprafața corporală – și la nivelul căilor respiratorii superioare.
Victima a fost preluată de echipajul de paramedici SMURD și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Miercurea Ciuc, pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Harghita, din imobil s-au autoevacuat aproximativ 35 de persoane, ca măsură de precauție.