In vizor

Forfotă de primăvară pe strada Harghita

Strada Harghita din Miercurea-Ciuc se transformă într-un spațiu de sărbătoare. Evenimentul „Forfotă de primăvară pe strada Harghita”, organizat de Primăria Miercurea-Ciuc, marchează finalizarea lucrărilor de reabilitare a tronsonului situat dincolo de podul Ligat.

După recepția tehnică din 13 martie, s-a confirmat modernizarea unui segment de 1.370 de metri al străzii Harghita, un proiect în valoare de aproape 23 de milioane de lei. Din această sumă, peste 15,6 milioane de lei au fost alocate din bugetul orașului.

Această investiție este una esențială pentru Miercurea-Ciuc, iar finalizarea lucrărilor merită să fie sărbătorită alături de întreaga comunitate. Strada Harghita nu este doar un drum asfaltat, ci o arteră economică vitală a orașului. De aceea, ne-am dorit să implicăm și companiile locale în organizarea acestui eveniment. Dacă inițiativa va avea succes, vrem să o transformăm într-o tradiție anuală, organizând-o în fiecare vară.” – a declarat primarul Korodi Attila.

Pentru buna desfășurare a activităților, circulația auto pe strada Harghita va fi restricționată între orele 9:00 și 18:00, pe segmentul dintre Harplast și strada Poienii. Traficul va fi deviat pe rute alternative: strada Rét și strada Zorilor.

Programul evenimentului este variat și include activități pentru toate vârstele. Showroom-urile auto locale vor expune nouă mărci de automobile și vor organiza sesiuni de test drive. Pasionații de vehicule retro și motociclete vor avea ocazia să admire modele de colecție, iar utilajele folosite la modernizarea străzii vor fi expuse pentru public.

Iubitorii de sport vor putea participa la parade pe biciclete, concursuri de ciclism de îndemânare, aruncări la coș, șuturi la poartă, hochei pe asfalt și „mersul piticului”. Copiii se vor bucura de pictură pe față, ateliere de creație și jocuri interactive.

Un aspect inedit al evenimentului este implicarea asociațiilor persoanelor cu dizabilități locomotorii și deficiențe de vedere. Participanții vor putea experimenta deplasarea cu baston alb pe banda de ghidaj pentru nevăzători și vor testa accesibilitatea folosind scaune rulante, cadre de mers și cârje. Vor fi prezente și organizații umanitare, precum „Cavalerii Sângelui din Secuime” și „Crucea Roșie”.

Evenimentul va include și o zonă gastronomică, unde vor fi amplasate food truck-uri și un cort cu bere. Atmosfera va fi animată de momente artistice susținute de formații muzicale și grupuri de dans locale.

Zona de 500 de metri, care va fi închisă traficului, va fi organizată astfel încât toate companiile și grupurile participante să își poată prezenta activitățile. O hartă detaliată cu amplasarea standurilor și punctelor de interes va fi publicată în curând.

Compania Csíki Trans SRL va asigura transport gratuit pentru participanți, iar programul autobuzelor va fi anunțat în prealabil. Cei care vin cu autoturismul personal vor putea parca pe benzile exterioare ale segmentului cu patru benzi dintre Rompetrol și zona restricționată.

Forfotă, energie și voie bună – strada Harghita devine duminică locul de întâlnire al comunității!

  • foto și informații furnizate de Biroul de presă al Primăriei Municipiului Miercurea-Ciuc