Guvernul a prezentat marți stadiul implementării Programului SAFE, unde apare și un contract de aproape 200 milioane de euro cu Digi România,…
Senatul a numit marți noua conducere a Institutului Cultural Român. Corina Încrosnatu, propusă de PSD, va fi președintă, iar Adriana Gae, propusă…
Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, a respins marți inițiativa legislativă a parlamentarilor USR privind extinderea, cu o dată și jumătate,…
Ministerul Apărării a transmis o serie de clarificări după apariția unor informații în spațiul public referitoare la achiziția realizată în cadrul Programului…
Primarul Buzăului, Constantin Toma, a anunțat marți că a demisionat din funcțiile deținute în PSD – președinte al Organizației Municipale PSD și…
După ce ministrul apărării Radu Miruță nu a confirmat – nici infirmat – afirmația președintelui, conform căreia drona rusească a fost deviață…
Președintele Nicușor Dan, alături de miniștrii interimari de la Interne și Apărare, Cătălin Predoiu și Radu Miruță, s-au dus la Galați pentru…
Președintele a declarat vineri, după CSAT, că în SAFE există o componentă importantă dedicată unor capabilități aeriene, care vor sosi peste un…
Nicușor Dan, în 2025: Dacă vom avea drone, veți vedea că le vom da<span class="antiorfan"> </span>jos
După mesajul șefului partidului extremist AUR, George Simion în cazul dronei prăbușite în Galați, formațiunea spune că “responsabilitatea tragediei aparține pe deplin…
Premierul interimar Ilie Bolojan, aflat la Chișinău, i-a explicat omologului moldovean că România a cerut ajutorul NATO în cazul dronelor care intră…
Președintele Nicușor Dan a convocat pentru vineri, ora 11:00, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țări pentru a discuta implicațiile celui mai…
În mai, Administrația Prezidențială a semnat un contract de consultanță strategică cu Eversheds Sutherland (US) LLP pentru reprezentarea intereselor României pe lângă…
Prim-ministrul interimar Ilie Bolojan se va afla vineri într-o vizită în Republica Moldova, unde va avea întrevederi cu președinta Maia Sandu și…
Marea gimnastă a României, Nadia Comăneci, a revenit miercuri la Palatul Victoria, pentru o întâlnire cu prim-ministrul interimar Ilie Bolojan, cu vicepremierul…
