In vizor

Harta gusturilor județului Harghita: Pâinea de casă, sarmalele, kürtőskalács, printre simbolurile gastronomice locale

Pâinea de casă, sarmalele, mâncărurile pe bază de cartofi sau kürtőskalács se numără printre simbolurile gastronomice locale, arată un sondaj de opinie realizat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Harghita (Visit Harghita), în contextul pregătirilor pentru anul 2027, când județul deține titlul de Regiune Gastronomică a Europei.

Potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES, rezultatele reflectă vocea unei comunități active, care cunoaște, valorizează și transmite tradițiile locale.

 

‘Conform răspunsurilor, pâinea de casă se evidențiază ca unul dintre cele mai puternice simboluri gastronomice ale județului. Alte preparate emblematice includ sarmalele, mâncărurile pe bază de cartofi și preparatele tradiționale din carne de porc, în timp ce kürtőskalács (colacul secuiesc – n.r.) domină clar la deserturi. În ceea ce privește băuturile, apa minerală și pălinca sunt considerate cele mai caracteristice valori ale județului’, se arată în comunicatul citat.

 

Ca ‘ambasadori culinari’, supele cu tarhon, supa de pui și diferitele tipuri de ciorbă au fost cele mai frecvent menționate.

‘Majoritatea respondenților consideră mâncărurile tradiționale sănătoase sau acceptabil de sănătoase și preferă ajustări fine- mai multe legume, garnituri mai ușoare- în loc de schimbarea radicală a preparatelor’, transmite sursa menționată.

Dintre obiceiurile alimentare, tăierea porcului se dovedește a fi cel mai puternic element comun, urmat de pregătirea sarmalelor de Crăciun și de sfințirea bucatelor de Paște.

‘Imaginea de ansamblu este clară: gastronomia județului Harghita se bazează pe identitate puternică, tradiții vii și valori împărtășite’, se arată în finalul comunicatului de presă.

Sondajul a fost lansat în decembrie 2025 de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Harghita (Visit Harghita) cu scopul de a identifica semnificația gusturilor autentice harghitene pentru turiști și localnici.