
Cu două săptămâni înaintea începerii sezonului în Campionatul Naţional de Raliuri, Clubul Sportiv AT Motorsport va organiza o sesiune de teste pentru piloţii, care se vor afla la startul primei etape în CNR.
Sesiunea de teste va avea loc sâmbătă, 29 martie, pe DJ 123D – Sâncrăieni – Sântimbru-Băi – între km 5 şi 10. Pentru buna desfăşurare a testelor, circulaţia va fi închisă pe sectorul de drum sus-amintit între orele 09:00-12:00 şi 14:00-18:00. Circulaţia va fi deschisă temporar între orele 12:00 şi 14:00.