In vizor

26 de proiecte dedicate categoriilor vulnerabile vor primi finanțare prin programele DGASPC Harghita

Consiliul Județean Harghita continuă, și în acest an, finanțarea proiectelor sociale ale organizațiilor neguvernamentale prin intermediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Harghita (DGASPC), instituție aflată în subordinea sa.

DGASPC Harghita a alocat un buget de 950.000 de lei pentru cinci programe sociale. În urma lansării apelului de proiecte, 16 ONG-uri au depus 30 de cereri de finanțare. În urma procesului de evaluare, 26 de proiecte, aparținând unui număr de 14 ONG-uri, au fost declarate eligibile și vor beneficia de o finanțare totală de 932.566 de lei.

Aceste finanțări reprezintă, în primul rând, un semnal de încurajare și apreciere din partea Consiliului Județean și al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului față de organizațiile neguvernamentale și inițiativele civice ale comunităților și bisericilor din județul Harghita. Fără implicarea acestora, sistemul nostru de asistență socială nu ar putea răspunde tuturor provocărilor și nevoilor din comunitate”, a declarat Elekes Zoltán, directorul general al DGASPC Harghita.

Apelul de proiecte a vizat următoarele direcții de finanțare:

  • Asistență comunitară în localitățile izolate – vor fi finanțate două proiecte în valoare totală de 33.608 lei. Proiectele vor fi derulate de Caritas Alba Iulia (cu 147 de beneficiari) și Asociația Viharsarok (cu 40 de beneficiari/lună).
  • Protecția și promovarea drepturilor copiilor și tinerilor aflați în situații de risc – șase proiecte vor primi finanțare în valoare totală de 249.918 lei. Beneficiarii direcți sunt 417 copii. Proiectele includ sprijin pentru mame fără adăpost, educație și îngrijire pentru copii defavorizați, prevenirea abandonului școlar prin centre de zi, organizarea de tabere și ateliere educative în vacanță.
  • Protecția persoanelor cu dizabilități – opt proiecte vor fi sprijinite cu 50.000 de lei. Acestea presupun organizarea de excursii și tabere, campanii de informare privind serviciile centrelor de zi pentru adulți cu dizabilități, ședințe de kinetoterapie etc.
  • Sprijinirea persoanelor vârstnice – nouă proiecte vor primi finanțare în valoare de 84.040 lei. Activitățile includ excursii, ateliere recreative, marcarea Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice. Numărul estimat de beneficiari este de 1.580 de persoane.
  • Îngrijire socio-medicală la domiciliu – un proiect depus de Asociația Caritas Alba Iulia va primi o finanțare de 515.000 de lei. Se estimează că vor beneficia de aceste servicii 3.300 de persoane. Proiectul oferă îngrijire de bază, asistență medicală și consiliere pentru familiile aflate în situații de criză.

O societate se poate dezvolta doar dacă toți membrii săi sunt tratați cu respect, iar solidaritatea este o valoare fundamentală. Pornind de la aceste principii, Consiliul Județean Harghita a considerat întotdeauna sistemul social o prioritate, abordând cu deschidere și responsabilitate provocările majore cu care acesta se confruntă, mai ales în condițiile unei subfinanțări cronice din partea guvernului. Le mulțumim organizațiilor civile pentru implicarea și sprijinul oferit în îmbunătățirea condițiilor de viață ale persoanelor vulnerabile și ale familiilor acestora”, a declarat Bíró Barna-Botond, președintele Consiliului Județean Harghita.